Literatura moderna si contemporana ofera multe iubitorilor de natura. Exista multe carti memorabile, de la frumoasa „Inventia naturii” de Andrea Wulf la „Walden” de Thoreau, de la acum celebrul „In salbaticie” de Krakauer (cartea de la care s-a bazat filmul Into the Wild) la marele eseu al lui Merlau-Ponty in care ganditorul francez prezinta si discuta cele mai importante reflectii ale filosofilor occidentali dedicati naturii.
Natura este un subiect frecvent abordat in literatura moderna si contemporana. Scriitorii exploreaza adesea natura in diferite moduri, folosind-o ca sursa de inspiratie, ca mediu in care se petrec evenimente sau ca metafora pentru a reflecta asupra conditiei umane. Mai multe exemple de opere literare in care sunt prezentate aspecte din natura gasesti pe site-ul askai.
Relatia dintre om si natura: o calatorie prin literatura
Relatia dintre om si natura a fost intotdeauna o tema centrala in literatura. Astazi, in vremuri de criza de mediu, este important sa-i reluam istoria.
Dihotomia om-natura a fost un subiect al productiei literare inca din zorii societatii. Arta si natura: Caspar David Friedrich, Ratacitor deasupra marii de ceata, 1818.
Cu toate acestea, aceasta relatie este anterioara dezvoltarii oricarei facultati creative umane, asa cum afirma profesorul Lawrence Buell de la Universitatea Harvard. El este de fapt unul dintre fondatorii ecocriticii, sau studiul relatiei noastre cu ceea ce ne inconjoara prin analiza operelor literare. Un subiect inovator, care s-a raspandit si in universitati, fundamental pentru analizarea modului in care viziunea umana s-a schimbat de-a lungul secolelor, dar si pentru intelegerea fenomenelor care ne-au condus la o criza de mediu atat de grava.
De unde incepem?
Aceasta calatorie eco-critica poate avea cu siguranta traditia clasica ca singur punct de plecare. Prin crearea unei cosmogonii complicate, civilizatiile grecesti sunt primele care transforma elementele mediului in zei. Pamantul devine Gea, marea Poseidon, vantul Eola si asa mai departe. Zeitati cu trasaturi si comportamente umane capabile sa influenteze evenimentele naturale prin impulsurile lor. Aceasta viziune ar fi atat de adanc inradacinata incat a influentat si Iliada si Odiseea, dar si din secolul al VI-lea incoace, investigatiile filozofice asupra substantei originare a tuturor lucrurilor, identificate mai ales in elemente precum apa, focul si aerul.
Natura in literatura: Ulise si sirenele de Herbert James Draper, 1909. Traditia latina datoreaza cu siguranta mult traditiei grecesti, creator cu Virgil del topos un literar al „locus amoenus” un paradis natural in care doar frumusetea si armonia domnesc.
O noua simbologie: cand are loc o schimbare radicala?
Punctul de cotitura vine odata cu raspandirea crestinismului. Sunt adoptate noi simboluri: spicul de porumb, ciorchinul de struguri, dar si porumbelul si mielul. De aici se va stabili o retea densa de sensuri care va sta la baza liricii provenzale. Trandafirul in special este un obiect de venerare ca sinteza a perfectiunii feminine . O combinatie care va mosteni si poezia stilnovista a lui Dante si Petrarh, ganditi-va doar la jocul de sensuri de pe „laur”, pe care se bazeaza intregul Canzoniere.
Un punct de plecare de la traditie vine odata cu descoperirea Americii . Incep primele explorari si odata cu ele rapoartele de calatorie ale conchistadorilor si misionarilor. Aici descrierile acestor locuri exotice si salbatice distorsioneaza conceptul de relatie dintre om si natura, dar si al spatiilor, care devin prada apetitelor coloniale europene.
De la sublim la rezistenta
Secolele care au urmat revolutiei geografice sunt caracterizate de revenirea la rationalitatea greco-latina a originilor. Canoanele si temele sunt curatate de praf, in special cea virgiliana a locus amoenus. Cu toate acestea, deja la sfarsitul secolului al XVIII-lea a inceput o adevarata rebeliune. Astfel s-a nascut romantismul care considera fiecare element natural ca o manifestare interioara. Se stabileste o noua relatie cu lumea care inceteaza sa mai fie fundalul dramelor umane. Natura joaca acum rolul unui observator si judecator fara mila, capabil sa trezeasca o stare de spirit la fel de turbulenta ca sublimul . In Italia, Foscolo si Leopardi vor fi maestri in a descrie acest „ingrozitor care fascineaza”.
Natura furtunoasa: „Furtuna de zapada: Hannibal si armata lui traversand Alpii”, William Turner, 1812.
In secolul al XIX-lea a inceput si un fenomen salbatic de industrializare. Urmeaza distrugerea unui mediu care pana acum fusese reprezentat in intregime. Desfigurarea a ceea ce ne inconjoara coincide si cu anihilarea omului insusi, asa cum denunta Dickens si in Italia in special a veristilor.
Secolul al XX-lea este inevitabil zguduit de doua conflicte mondiale care bulverseaza insusi conceptul de viata, dar si de natura . Pentru unii este rau si nepasator de copiii sai , pentru altii precum Calvino devine un sanctuar si un loc de protectie pentru rezistenta si idealurile libertatii.
Ce se intampla in epoca contemporana?
Din secolul al XX-lea si pana in prezent, s-au dezvoltat multe genuri literare care au aratat in principal o perspectiva dezamagita la nivel de mediu. Odata cu primele plangeri de mediu din anii 1970, s-a dezvoltat o importanta tendinta distopica si stiintifico-fantastica. Printre cele mai cunoscute nume se remarca cu siguranta James Ballard si Philip K. Dick , autorul celebrului Blade Runner.
Natura si romane: Blade Runner, Ridley Scott, 1982. O scena din film bazata pe romanul lui Philip K. Dick
Scenariile apocaliptice ale acestor lucrari sunt cu siguranta pesimiste in comparatie cu declinul de mediu de astazi. Cu toate acestea, tocmai intentia acestor autori este de a ne ingrozi pe noi cititorii. Viziunea lor asupra relatiei dintre om si natura vizeaza recunoasterea vinovatiei pentru ca ne-am distrus propria casa. O constientizare neprevazuta, mai ales acum ca timpul nostru se epuizeaza.
