Ioan Toderiță – Revelația și relevanța textului literar (79)

DAN STARCU

Motto: Detaliu este un amănunt al esenţei cognitive. El areo singură componentă artistică: conturul stărilor afective, „greu”contur conturabile.    (T.I.)

Născut la 7 septembrie, 1959, Bucureşti; A absolvit mai multe facultăţşi instituţii de învăţământ superior: Facultatea de Aviaţie, Institutul Internaţional de Limbă Engleză, Colegiul Universitar de Informatică – Dunărea de Jos;

  • · A debutat, în 1988, cu versuri, în revista Amfiteatru (la rubric poetei Constanţa Buzea);
  • · În 1990, debut în proză: povestiri şi nuvele, în revistele Atlantida, Partener, iar în 1991, prin romanul istoric „Întemeierea
  • · A publicat: „Exilat din Univers”, Ed. Alma, 1993, „Cavalerii Ordinului Galactic”, Ed. Albatros, 1995; „Istoria Pirateriei”, Ed. Coresi, 1996; „Limba engleză prin texte”, Ed. Niculescu, 1996;Secretul piramidei”, Ed. Alma, 1993; „Attractive English”, Editura Z 2000, 1998.Director, în 1991, al Editurii Porto-Franco, Galaţi, iar în 1995, al Editurii Coresi, Bucureşti.

Proză scrisă pe muchia subţire dintre document istoric şi interpretarea lui afectivă. Multă dragoste de natură, de plai românesc, în timp despletită, în dacic, romanic, în peisajii lirice. Iată un fragment cu iz de document istoric: în secolul al IV-lea, asupra Europei se întindea umbra acvilei romane, iar în codrii Carpaţilor şi pe malurile neîmblânzite ale Dunării răsunau încă urletele lupilor daci, după mai mult de două secole de la înfrângerea marelui lor rege Decebal şi căderea Sarmisegetuzei în stăpânirea imperiului. Deşi legiunile (romane?) dominau Occidentul şi Orientul, din îndepărtatele Spania şi Britania până în Egipt şi Persia, ţinând în lanţuri Grecia, Macedonia, Tracia, Moesia, Germania, Fenicia, Mesopotamia, Palestina, Siria, Libia, pacea era tulburată de neamurile războinice coborâte din nord… de vizigoţi, de ostrogoţi, taifali, vandali…

Iz dens, în care ni se precizează prăbuşirea posibilă a imperiului bicefalic… din temelii prin cumplita invazie a hunilor. Huni care trebuiau să treacă prin Dacia-adevărată Poartă a invaziilor.

Poarta invaziilor numindu-se şi fragmentul prezentat de scriitorul Dan Starcu în Antologie. Şi anume, partea întâi, Comoara victoalilor.

Desprins de document istoric, de tăişul lui oţelit, Dan Starcu îşi dezvoltă îndrăgostirea de ţinut dacic, scenic, cu paşi metodici bine cumpăniţi, ca în scenarii de film în care ponderea peisajului – plan secund, e risipită în dinamica, cinetica personajiilor – erou actant, în dialogurile ce sprijină confruntarea scenică – prim plan sângeros.

Totul în tempoul lirismului epatant, impresionant, descriptiv. Râul avea ape repezi şi înspumate, dar de îndată ce cotea şi ieşea în câmp deschis se liniştea… Prin ceaţă răzbăteau contururile unor stejari (planuri-perspectivă, scenarii naturale – plan secund). Nechezatul unui cal răzbătu în liniştea începutului de zi (efect sonor). Armăsarul negru şi ud de rouă, bătu sălbatec din copită (începutul primului plan…) – Linişte Zal! Se auzi un glas bărbătesc, cu o rezonanţă plăcută, tinerească. (Monolog necesar, de asociere a armăsarului – impunătoare absorbţie a planurilor scenice, cu fiinţa eroului principal).

Monologarea, contribuie la tipizarea interioară a personajului principal Lexis. În exterior, el, arătând astfel: cu ochi mari şi sprâncene arcuite, barba scurtă îi acoperea o parte din chip, îi dădea un aer matur şi nobil (epitet excesiv, anacronic). Gura mică şi nasul mai puţin pronunţat… fruntea înaltă îi era acoperită, în parte, de plete răzleţe.

(Puţin să-i zicem, idealizată, înfăţişarea acestui dac: care mai degrabă avea sprâncene groase nearcuite, buze senzuale pe dinţi sănătoşi). Portretul, acceptat astfel, are însă prea multe ocupaţii biologice şi vânătoreşti înainte de o luptă. De o răzbunare a tatălui ucis, de aşteptare contemplativă, prea contemplativă, a lui Marus şi al grupului său – probabil perceptori romano-dacici, războinici romani, cei drept, de pedepsit pentru violenţa lor de cuceritori ai Daciei.

În intenţia de a-şi hrăni luptătorul dac pentru răzbunare, pentru o luptă grea, scriitorul Dan Starcu face risipă de imaginaţie, descriind ocupaţia de vânător a unui dac; vânător de iepuri, dar şi de urşi: cu iepurele hrănindu-l, cu blana de urs, învelindu-l şi…rănindu-l cu o rană lungă cât braţul stâng. Mai mult, încălecându-şi armăsarul, bidiviul, calul – cam toţi la fel, şi cei încălecaţi de aşteptaţşi cel încălecat de Lexis.

Tot în grabă, unele detalii sunt grăbit descrise şi ne-bine-venite în ansamblul scenografic: Ceilalţi veneau destul de repede. Erau patru. Cel care-i conducea purta un coif lucitor şi o apără-toare metalică (?).

Călărea un bidiviu sur, viguros. Doi războinici, cu pieptare de alamă şi cu părul în vânt, veneau după el, iar ultimul, în cămaşă albă, purta suliţa în mână (care mână?) iar în spate era apărat de scutul său rotund.

Indefinită, această unitate războinică, cade în supra-eterogenitate. Nici subunitate a unei legiuni, nici hoardă etnic-eterogenă. Bine sunt alese, formulate, numele Marus (luptător), Lexis (înfăptuitorul de dreptate), Arht (aprigul-posibil).

Tot în exces imaginar, ori raţional-voit, cade scriitorul, înarmându-l pe Lexis cu toate armele pe care le aveau cei patru duşmani ai lui la un loc. Cam în felul înarmării unui cavaler medieval într-un turnir. Ca strategie chiar, lupta dacului împotriva romanului nu era frontală ci prin surprindere, nu la rădăcina unui pod ci în pădurea prin care ar fi trebuit să treacă vrăjmaşii dacului Lexis.

Dar scriitorul, prozatorul – în special – îşi asumă riscuri descriptive, analitice, semantice, proprii scopului final al descrierii. Al naraţiunii şi dinamizării ei spre izbâna dramaticului: veridic-relativ, concesiv, conex totuşi. Riscuri ce nu împietează decât în plan analitic, critic, expunerea sa epică.

Dan Starcu, sub această logică concesivă, scrie, trăieşte în scris (în mod cert nu din scris ) istoria unui popor inferior-moesic, dar mesianic prin sarificiul lui.

Ce cu mare dragoste de străbuni ne este înfăţişat (acest sacrificiu) de un cunoscător, de un eliberator de prejudecăţi naţionale şi naţionaliste, în Întemeierea.

Ca un pilot al aeronavelor – genuri literare, Dan Starcu, fraternizează cu scriitorii S.F. (Ordinul Galactic) cu piraţii fără istorie (Istoria pirateriei) ori cu faraonii timpului frumos călcat în peniţă (Secretul piramidei) cu limba engleză a argumentaţiei attractive (Attractive English) dovedindu-ne frăţia sa literar-artistică în contemporaneitate.

Comments are closed.